CONFERINȚA “COMUNICAȚIILE CUANTICE ÎN ROMÂNIA” 12-13 SEPTEMBRIE 2022

UBB organizează în zilele de 12-13 septembrie 2022, în cadrul proiectului „Elaborarea strategiei pentru dezvoltarea capabilităților naționale în domeniul comunicațiilor cuantice (QTSTRAT)” conferința „Comunicațiile cuantice în România”.

Conferința aduce împreună decidenți și specialiști din domeniu, reprezentanți ai instituțiilor statului, dar și din partea mediului de cercetare-dezvoltare, academic și cel economic, precum și potențiali utilizatori publici sau privați, pentru a dezbate stadiul de dezvoltare a acestor tehnologii în România și a stabili următorii pași necesari pentru dezvoltarea lor. 

În cadrul conferinței, alături de mesajele strategice ale rectorului UBB, ale ministrului cercetării, inovării, digitalizării și ale reprezentanților europeni ai Quantum Flagship (https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/quantum-technologies-flagship), vor avea loc workshop-uri cu experți din proiect și reprezentanți ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, reprezentanți naționali/internaționali ai structurilor instituționale și ai entităților private care vor beneficia de dezvoltarea infrastructurii de comunicații cuantice.

Comunicațiile cuantice reprezintă un domeniu de frontieră, aflat în fazele inițiale de dezvoltare. Prin intermediul proiectului „Elaborarea strategiei pentru dezvoltarea capabilităților naționale în domeniul comunicațiilor cuantice(QTSTRAT)”, implementat de Universitatea Babeș-Bolyai în calitate de coordonator, în parteneriat cu Institutul Național pentru Fizica Materialelor, se urmărește dezvoltarea capacității Guvernului de a elabora, implementa și evalua politici, strategii și programe la nivel național, în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: 1) elaborarea Strategiei Naționale pentru dezvoltarea capabilităților naționale în domeniul comunicațiilor cuantice și 2) sprijinirea ministerului de resort în fundamentarea, elaborarea, actualizarea și comunicarea politicii, strategiei și programelor proiectate pentru dezvoltarea capacităților de comunicații cuantice a României. Proiectul este finanțat de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării prin Planul Sectorial de Cercetare- Dezvoltare-Inovare.