Comunicațiile cuantice pot asigura apariția unei noi generații de rețele sigure, principalele puteri deja investind în ele: 17 state au strategii naționale, printre care China, SUA, Japonia, Canada, UK sau DE, alte 3 elaborează astfel de strategii; 12 țări au politici de C&D (CIFAR 2021). UE, prin Quantum Flagship și EuroQCI, susține dezvoltarea capacităților naționale și pan-europene. Obiectivul major este dezvoltarea unor protocoale de comunicare și o rețea Europeană care completează și extinde infrastructura actuală, punând bazele internetului cuantic.

Propunem o abordare metodologică care se înscrie în a treia generație de politici de știință-tehnologie-inovare, sprijinind schimbările transformative (Schot & Steinmueller 2018) și care ia în considerare principiile moderne de planificare strategică în domeniul C&I: 1) abordarea strategică, teritorială și pliată pe provocări specifice, 2) combinarea metodelor de planificare de tip jos în sus cu cele de sus în jos și 3) reflexivitate prin încorporarea unui sistem de monitorizare și evaluare (Foray et al. 2012; McCann 2015). Totodată, încorporăm noile tendințe: 1) cea a „a politicilor orientate către o misiune”, cu scopul de a rezolva principalele provocări prin politici publice sistemice și exploatarea cunoștințelor, tehnologiilor noi (Mazzucato 2018); 2) cea a „C&I responsabile” (Timmermans et al. 2020), care ia în considerare efectele și impactul asupra mediului și societății, dar și nevoile și valorile comunității.



* Disclaimer
Informațiile și punctele de vedere prezentate în articolele și documentele de pe acest site nu reflectă poziția oficială a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării și au fost puse la dispoziția publicului doar în scop informativ.