Facultatea de Matematică și Informatică anunță o nouă perioadă de admitere în cadrul Programului Postuniversitar Quantum Computing and Communication/Calcul cuantic și comunicații. Mai multe informații despre program sunt disponibile la adresa: https://www.cs.ubbcluj.ro/quantum/
Calendarul de admitere
- 14 septembrie 2023 – 27 septembrie 2023: inscrierea cadidatilor. In data de 27 septembrie inscriarea candidatilor se termina la ora 9:00. Înscrierea candidaților se face exclusiv online in platforma admiterii: https://admitere.ubbcluj.ro/;
- 27 septembrie 2023: afisarea candidatilor admisi;
- 28 septembrie 2023, pana la ora 14:00: confirmarea locului obținut prin achitarea primei rate a taxei de școlarizare în cuantum de 2500 lei și completarea contractului de școlarizare în platforma de admitere;
- 29 septembrie 2023: afisarea rezultatelor finale.
Adresa de corespondență: quantum.cs@ubbcluj.ro
Acest program este acreditat de către Ministerul Educației Naționale și este organizat pe baza legislației în vigoare și a Regulamentului Universității Babeș-Bolyai privind organizarea și funcționarea programelor postuniversitare de formare și dezvoltare continuă.
Programul reprezintă o oportunitate pentru persoanele care au obținut diploma de licență în domeniile informatică, matematică, fizică sau științe inginerești și care doresc o inițiere în domeniul emergent al informaticii cuantice și al comunicațiilor cuantice, domenii care pe termen mediu și lung vor reforma industria informației și a comunicațiilor.
Cursanții vor lua parte la un program educațional de nivel înalt, oferit de cadre didactice de la Facultatea de Matematică și Informatică, de la Facultatea de Fizică alături de invitați externi de la institute de cercetare din domeniul informaticii cuantice.
După parcurgerea programului cursanții
- Vor înțelege conceptele din mecanică cuantică (superpoziție, interferență, rolul măsurătorilor, teleportare cuantică, etc.) pe care informatică cuantică și comunicația cuantică este construită. Însușirea acestor concepte va fi ușurată prin experimente demonstrative și prin lucrări practice experimentale.
- Vor înțelege modul de transmitere securizată a informației prin canale cuantice.
- Vor avea abilități practice în manipularea și măsurarea stărilor cuantice a fotonilor. (abilități necesare în construirea / folosirea canalelor cuantice de transmite a informației).
- Vor înțelege paradigma de programare prin circuite cuantice.
- Vor fi capabili să construiască circuite cuantice pentru rezolvarea problemelor computaționale și vor fi capabili să ruleze aceste circuite pe calculatoare cuantice accesibile prin cloud.
- Vor înțelege paradigma de programare „adiabatic quantum computing”.
- Vor fi capabili să transforme probleme de optimizare multidimensională în probleme care pot fi rezolvate în cadrul paradigmei de programare „adiabatic quantum computing”.
- Vor avea o privire de ansamblu asupra tehnologiilor actuale care sunt candidați viabili pentru realizarea practică a calculatoarelor cuantice.